marți, 10 aprilie 2012

Inaugurare școală - Chesint 8 aprilie 2012 (Foto/Video)


Duminica de Florii a anului 2012 va rămâne una de referință pentru locuitorii satului Chesinț. După o muncă de mai bine de un an de zile, în data de 8 aprilie a acestui an a fost inaugurată clădirea complet renovată  a școlii din Chesinț, în prezența unui număr mare de locuitori ai satului, nerăbdători să vadă noul aspect al școlii, dar și al unor invitați de marcă, precum fostul ministru Traian Igaș și deputatul Marius Gondor, expert în probleme de învățământ.
Ceremonia de sfințire a școlii a fost oficiată de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe preotul satului, Aurelian Popa, alături de  preoții din Lipova și din Neudorf, preotul Vasi Daniel, din Chesinț, dar și de  cel care a fost preot al satului timp de 35 de ani, Dan Petru.
Momentul festiv al tăierii panglicii de la intrare i-a avut în prim plan pe primarul comunei Zăbrani, Marian Toader, directoarea școlii, Niculina David, fostul director peste trei decenii al școlii din Chesinț și constructor al ei, Lazăr Nicolae, Traian Igaș, Călin Bibarț și Marius Gondor.
Au rostit apoi scurte alocuțiuni Marius Gondor, Niculina David și Lazăr Nicolae, arătând importanța momentului pentru comunitatea din Chesinț, precum și faptul că școala din Chesinț a fost în trecut , și în urma acestei reabilitări a redevenit,  una dintre cele mai moderne din județul Arad.


Cel mai emoționant moment l-a constituit, fără îndoială, acordarea unor diplome de onoare pentru cei mai importanți învățători și profesori ai școlii, în frunte cu cel mai vârstnic dintre aceștia, învățătorul Blidar Teodor, de aproape 100 de ani. Cadrele didactice prezente, împreună cu preoții, primarul comunei și oficialitățile politice au făcut apoi o poză de grup, care va rămâne cu siguranță, peste timp, un veritabil document istoric.
După consumarea inaugurării oficiale, toți cei prezenți au putut vizita edificiul modernizat și impecabil de curat al școlii, în cadrul zilei porților deschise. Sărbătoarea s-a încheiat cu o masă festivă, dată în cinstea invitaților, a foștilor și actualilor dascăli și absolvenți ai școlii din Chesinț, de către Primăria Zăbrani. Școala generală din Chesinț arată cu adevărat impecabil în momentul de față, iar imaginile vorbesc de la sine. Trebuie felicitați pentru acest lucru, Primăria Zăbrani și în primul rând domnul  primar Marian Toader, dar și directoarea instituției, doamna Niculina David. Nu trebuie să uităm însă faptul că zidirea acestei școli, în urmă cu peste patru decenii, când, de asemenea a fost o adevărată bijuterie, li se datorează domnilor Lazăr Nicolae și Blidar Teodor, foști dascăli și directori ai Școlii generale din Chesinț.

















(Video: Info TV)
Alte poze găsiți aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu