vineri, 6 septembrie 2013

La cazan

 
            Făcutul răchiei la căzan, toamna, e un vechi, foarte  îndrăgit și mult așteptat eveniment de săteni, la Chesinț, la fel ca în toate satele din Banat. Pentru că țuica sau răchia de prune, cum i se zice la noi, e un produs aproape nelipsit de pe masa bănățanului, la toate evenimentele importante din viață (botez, nuntă, înmormântare, masa de duminică sau din sărbători) sau la orice ocazie care  se ivește, dar care, ca orice produs autentic și de calitate, trebuie musai consumată cu măsură! Numai cine n-a trăit niciodată la sat nu știe însă că  drumul de la pruna de pe creangă la uiaga plină cu  răchie, îngălbenită cu lemn de dud și  numai bună de pus pe masă când vin goșcii, e unul lung și nu lipsit de efort. Dar merită, și orice răchiaș știe asta, chiar dacă, se zice, cei care beau răchia adună cele mai puține prune!




            Totul începe cu adunatul prunelor, activitate nu baș  plăcută, dar nici prea grea, la care participă, obligatoriu, toți membrii familiei, de la cel mai mic la cel mai bătrân! Trebuie spus că fiecare familie din sat are pruni :  la drum, în fața casei, în grădină și în capătul grădinii, iar câțiva, mai gospodari, au și livezi, în hotarul satului, așa cum era pe vremuri, înainte de război, când livezile de pruni, dar nu numai,  erau foarte numeroase la Chesinț. Oamenii au mare grijă de pruni : îi văruie  înainte de Paști, pun propte la crengi să nu se rupă când rodul e prea mult, cum a fost anul acesta, iar când vine ploaia, vara, și duruie afară, aprind lumina  rămasă din noaptea de Înviere, ca nu cumva să bată piatra, că strică prunele, și-i mare păcat! Și uite-așa, de la sfârșitul lui iulie, altădată mai devreme, uneori mai târziu un pic, dimineața când răsare soarele, pe răcoare, toată lumea adună la prune! Nicicând nu ai să vezi pe ulițele satului atâta lume ieșită la drum ca în diminețile de vară,  iar  sătenii adună cu mare grijă fiecare prunuță picată, pentru că, se zice, din fiecare va ieși un păhăruț de răchie! Se adună numai prunele care pică din pom, singure sau scuturate foarte  ușor doar, niciodată nu se culeg direct din pom și nu se bate prunul. Asta   pentru că pruna care se pune în cadă sau în bădanie trebuie să fie înlila la culoare, nicidecum rozie sau, doamne ferește, parțial vierzuie, pentru că altfel, dacă nu bagi țucur în borhot, răchia o sa fie acră!
 

În căzi sau în bădănii, făcute din lemn, păstrate cu mare grijă, în șopru sau în șură, la scuceală, și  pregătite din vreme,  prunele stau câteva săptămâni, până fierb așa cum trebuie și prin deasupra o pojghiță suficient de groasă. Și uite așa, după mare trudă și așteptare, prunele transformate în borhot,  ajung în sfârșit la căzan, locul unde se “fabrică “ răchia! De la sfârșitul lui august, când începe sezonul de făcut țuica, și până târziu, aproape de luna decembrie, căzanul de răchie e “inima” satului. Aici se află și se dezbat cele mai proaspete știri, se spun cele mai frumoase povești, se ține cel mai fain givan. Niciodată cartofii copți  și clisa friptă, în jarul de la căzan, alături de un păhăruț de țuică nouă, nu vor fi la fel de gustoase! Și cum căzanul e deschis non-stop, tot timpul vei găsi lume adunată acolo dacă te plictisești acasă și pe cineva care te va îmbia să guști din producția de anul acesta, așteptând, bineînțeles, o vorbă de laudă barem!
 La căzan se ajunge numai cu programare, la fel ca la doctor, pe baza estimării aproximative a numărului de cazane pe care crezi ca le vei  face.   Însă cum ce-i  aproximativ nu poate fii altminteri, aproape niciodată nu vei intra la rând la ora trecută în caietul cazangiului, ci va trebui să mai aștepți un pic după cel de dinaintea ta. Dar, cum toți se cunosc și fiecare îi curios să guște din răchia celuilalt, nimeni nu se supără din cauza asta!
Odată acțiunea demarată, fiecare are ceva de făcut : doi cară băgicurile cu borhot din cadă și le bagă în căzan, altul cară lemne din cocie sau din remorcă  și pune pe foc, altul învârte la manivelă, de obicei cu schimbul, și tot așa. Odată ce începe să curgă răchia de țavă, emoția e mare de tot ;  fiecare ia lingura pregătită special pentru gustatul răchiei, își dă cu  părerea și laudă licoarea atât de râvnită,  și repetă gestul de mai multe ori, după cât e de sătos, dar cel care hotărăște cât de tare va fii răchia, când trebuie întreruptă și câtă votcă va face, e gazda prunelor. La Chesinț, răchia se face, de obicei, la 37-40 de grade, rareori mai tare. Puțini sunt cei care aleg să o întoarcă și să facă pălincă, cei veniți din Ardeal mai mult. Cazangiul are rolul cel mai important, fără el nimic nu se mișcă la căzan : el spune câte lemne trebuie puse pe foc, când trebuie să te apuci să învârți la manivelă și când să te oprești, când se sparge cazanul, se bagă apă în el și se dă drumul la chisăliță să curgă afară, în groapa special amenajată pentru asta. Tot el va grădăli țuica, până când gazda va hotărî că e destul de tare și trebuie oprită, restul fiind votca, bună de pus ca și compresă când ai vreo zdrobeală.
 

Plata la căzan se face, de obicei, în natură, adică gazda îi dă cazangiului o cotă parte din fiecare cazan făcut, după o înțelegere prealabilă si cunoscută de cel care vine să facă țuica, sau plătește o taxă pentru fiecare cazan pe care l-a făcut.
 

Odată terminată acțiunea, țuica se pune cu mare grijă în butoaie de lemn sau în damigene, să nu se verse nicio picătură pe jos, că-i mare păcat, și oamenii pleacă mulțumiți către casă, pe una sau mai multe cărări câteodată, după cât de mult au gustat cu lingura să vadă dacă-i bună sau nu răchia, dar bucuroși că iarna care bate la ușă nu va mai fii, în felul acesta, așa de rece și de mohorâtă,  ca în anii când îngheață floarea la pruni.
 


Anul acesta s-au făcut  multe prune la Chesinț, parcă mai multe ca niciodată, și se va face, desigur,  multă răchie, spre bucuria multora!  Sezonul e abia la început, se va întinde aproape sigur  până spre începutul iernii, și după o vară fierbinte la adunat de prune, gospodarii așteaptă cu nerăbdare să guște prima picătură ce va curge pe teava cazanului, desigur, din producția proprie!
prof. drd. Bogdan Seculici
Bonus
 

2 comentarii:

  1. Domnule Bogdan Seculici,va admir si va felicit pentru toata activitatea D-v. Este o surpriza si o bucurie acest articol.
    Recunosc cazanul nou din Chesint si pe prietenii mei Nuta si Ion Grozi (a lu' Cobatz), oameni de nadejde, harnici si intelepti gospodari ai satului..
    Sotul meu, Aurel Martin Bologa, originar din Chesint, a iubit si respectat acest sat.
    Multe din obiceiurile, evenimentele, intamplarile, vesele sau triste, ale satului imi sunt cunoscute. Multi ani, vreo patruzeci, am petrecut, vara de vara printre chesinteni.
    Ma bucur ca ati rasarit dintre ei. V-am descoperit si pe facebook.
    Continuati ceea ce ati inceput, atat de frumos, in cariera D-v !
    Dumnezeu v-a daruit cu har, continuati sa scrieti !
    Va doresc multe realizari frumoase, D-le Profesor !
    Cu multa consideratie, Dorina Martin.

    RăspundețiȘtergere
  2. D-le Profesor tare de tot articolu' !!!
    Da' cand facem proba practica? ;-)

    RăspundețiȘtergere