PAȘTILE LA CHESINȚ - IERI ȘI AZI

Paștele reprezintă, pentru lumea creștină, cea mai importantă sărbătoare, un moment de bucurie, optimism și speranță, de  renaștere spirituală.

            Încă din Săptămâna Mare și chiar înainte de Duminica Floriilor, sătenii din Chesinț își văruiau casele, castanii sau teii din fața casei, prunii din grădină, coseau iarba, plantau flori, muruiau pe jos în sobi, pregătindu-se așa cum se cuvine de Învierea lui Iisus. Din Joia Mare, nu se mai băteau clopotele deloc, nici dacă era mort în sat, și se bătea toaca, aproape încontinuu, de către copii și tineri. În trecut, toaca era montată în turnul bisericii, de unde se auzea mai bine în tot satul, până prin anii 50 ai veacului trecut, când un copil a căzut din turn, accidentându-se destul de grav. De atunci, toaca s-a montat între doi castani seculari, care existau, până nu de mult, în curtea bisericii.

În Vinerea Mare, se fărbăleau ouăle, folosindu-se coajă de ceapă, flori de lior și flori de rapiță, se făceau prăjiturile, se coceau colacii în cuptoarele de pită, care existau la fiecare casă.

Învierea era un moment cu totul deosebit. Participa tot satul, de la cei mai mici la cei mai în vârstă. Se înconjura curtea bisericii și parcul de trei ori, iar prezența corului și, mai ales, a fanfarei, a castanilor seculari înfloriți (azi mai există doar trei, dintre care unul, se pare, va fi tăiat, la insistențele sătenilor..) creau o atmosferă cu totul și cu totul deosebită. După înviere, în urmă cu peste 80 de ani se trăgea, în curtea bisericii,  cu trascote, un fel de cutii din fier, de formă tronconică,  cu mai multe orificii, în care se introducea praf de pușcă, acesta se aprindea, iar apoi pocneau, la fel ca petardele din ziua de azi. Slujba de Înviere nu se ținea la ora 12, ca astăzi, ci la ora 4 sau cinci dimineața, până prin anii 70 ai veacului trecut.

            În Duminica Paștilor biserica era arhiplină, iar foarte multă lume rămânea în curtea bisericii, nemaiavând loc în interior. Erau foarte mulți copii, care ciocneau ouă roșii, iar centrul satului era plin de copii, îmbrăcați în straie noi, de la fosta primărie (ulterior sediul CAP-ului) și până la biserică, cei mai mulți nemaiapucând să ajungă în biserică. Copiii strigau, cât îi ținea gura de mare, "cur" , "vârf" sau "întreg", în funcție de starea oului pe care îl țineau în mână,  înfulecând pe loc multe din ouăle câștigate. Se știe, cel care reușea să spargă oul celuilalt, îl câștiga, și nu de multe ori, copiii mai mare reușeau să îi păcălească pe cei mai mici, folosind ouă de lemn, de pirchiță, de tutcă sau ouă făcute cu pec. După terminarea slujbei, oamenii mergeau acasă, unde serveau masa tradițională de Paști, încărcată cu toate bunătățile, după un post lung și aspru, pe care, pe vremuri, chesințenii îl țineau cu sfințenie. Este interesant că, în trecut, prea puțini aveau miel la masa de Paște, mai ales când sărbătoarea cădea mai devreme, la Cheinț mielul tăindu-se, tradițional, la sărbătoarea Rusaliilor. După-masă, în vremuri mai apropiate nouă, bărbații și ficiorii mergeau la terenul de fotbal, unde se făceau mai multe echipe, se jucau mai  multe partide, de genul însurații contra neînsurații, cei cu armata făcută împotriva celor care încă nu au făcut armata, echipa celor care locuiau într-o parte contra celor care locuiau de cealaltă parte a bisericii. Meciurile țineau până la lăsarea întunericului, nu de puține ori existând jucători cu pantofi de lac , sacou și pantaloni de stofă, iar uiaga de răchie și lada de bere îi așteptau pe jucători, în spatele porților, pentru hidratare.

            Cel mai frumos obicei de Paști era lunea, a doua zi a sărbătorii, când tot satul mergea la morminți. Pe la ora nouă dimineața, preotul ieșea în fața bisericii, împreună cu corul, tinerii sau fetele mari care duceau prapurii, și, bineînțles, fanfara, care intona Hristos a înviat, Înviind Hristos, plecând, încolonați, alături de o mare de mulțime, către cimitir,  iar starea sufletească din acele momente, bucuria, optimismul, dragostea de viață, o pot descrie cu adevărat numai cei care au trăit acele clipe minnunate. Din păcate, astăzi fanfara nu mai există, dintre membrii ei mai fiind în viață doar trei persoane, și acestea în vârstă, iar oamenii, din comoditate, preferă să mearga la morminți cu mașinile.. În anii comunismului, într-o perioadă,  alaiul pleca spre cimitir fără preot, care venea, la scurt timp, în urma sa, pentru că astfel de procesiuni erau interzise. Tot din acea vreme, se pleacă la morminți mai târziu, la orele 12-1, pentru a putea ajunge la ceremonie și cei care erau la serviciu. La morminți, fiecare gospodină aducea în țecăr ouă, cârnaț fiert, clisă tăiată criști dată cu piparcă roșie, prăjituri, răchie, vin, colaci, iar oamenii mergeau unii la alții, la neamuri, la vecini, trebuind să închine, obligatoriu, un păhărel de răchie, de pomana morților, la fiecare cruce! În centrul cimitirului erau copiii și tinerii care ciocneau ouă roșii de zor, iar preotul, împreună cu cantorul și unul-două ajutoare (care cărau coșara cu ouă), după slujba care se ținea la crucea din centrul morminților, lângă secularul tei care mai există și în zilele noastre, mergeau să sfințească fiecare mormânt. Nu lipseau țiganii, veniți cu căruțele, în număr mare, de la Lipova, care cerșeau pomană prin cimitir, se împingeau și nu de multe ori călcau peste mormintele îngrijite cu atâta efort în săptămâna de dinaintea Paștilor, dripindu-le și rupând florile (penele). În ciuda locului, atmosfera era una foarte veselă, se revedeau oameni după un an sau mai mulți, depănând amintiri, iar mai târziu, se făceau poze de grup, chesințenii îmbrăcând hainele cele mai noi și mai bune. După ce termina de sfințit mormintele, întreg soborul, cu preot, cor, prapuri, fanfară, se întorcea la biserică, pe la orele 1-2. Pe platoul de lângă biserică, se țineau acum primele jocuri, dansuri populare, ca un preludiu la balul de Paști, care urma în aceeași seară, la căminul cultural.

Bogdan Seculici

(Sursa foto: facebook Satul Chesint via Popovici Ionel)