marți, 9 august 2016
Balta lui Grecu
Balta lui Grecu de la Chesint, un loc minunat, la doi pași de sat, dar năpădit de gunoaie... S-ar impune o acțiune de ecologizare. Ce părere aveți?
miercuri, 11 mai 2016
Raliul Aradului
Vineri, 13 mai 2016, intre orele 8 si 12 proba de Shakedown la Chesint, din cadrul Raliului Aradului.
vineri, 29 aprilie 2016
PAȘTILE LA CHESINȚ - IERI ȘI AZI
Paștele reprezintă, pentru lumea creștină, cea mai importantă sărbătoare,
un moment de bucurie, optimism și speranță, de renaștere spirituală.
Încă din Săptămâna Mare și chiar
înainte de Duminica Floriilor, sătenii din Chesinț își văruiau casele, castanii
sau teii din fața casei, prunii din grădină, coseau iarba, plantau flori,
muruiau pe jos în sobi, pregătindu-se așa cum se cuvine de Învierea lui Iisus.
Din Joia Mare, nu se mai băteau clopotele deloc, nici dacă era mort în sat, și
se bătea toaca, aproape încontinuu, de către copii și tineri. În trecut, toaca
era montată în turnul bisericii, de unde se auzea mai bine în tot satul, până
prin anii 50 ai veacului trecut, când un copil a căzut din turn,
accidentându-se destul de grav. De atunci, toaca s-a montat între doi castani
seculari, care existau, până nu de mult, în curtea bisericii.
În Vinerea Mare,
se fărbăleau ouăle, folosindu-se coajă de ceapă, flori de lior și flori de
rapiță, se făceau prăjiturile, se coceau colacii în cuptoarele de pită, care
existau la fiecare casă.
Învierea era un moment cu totul deosebit. Participa tot satul, de la cei
mai mici la cei mai în vârstă. Se înconjura curtea bisericii și parcul de trei
ori, iar prezența corului și, mai ales, a fanfarei, a castanilor seculari
înfloriți (azi mai există doar trei, dintre care unul, se pare, va fi tăiat, la
insistențele sătenilor..) creau o atmosferă cu totul și cu totul deosebită.
După înviere, în urmă cu peste 80 de ani se trăgea, în curtea bisericii, cu trascote, un fel de cutii din fier, de
formă tronconică, cu mai multe orificii,
în care se introducea praf de pușcă, acesta se aprindea, iar apoi pocneau, la
fel ca petardele din ziua de azi. Slujba de Înviere nu se ținea la ora 12, ca
astăzi, ci la ora 4 sau cinci dimineața, până prin anii 70 ai veacului trecut.
În Duminica Paștilor biserica era
arhiplină, iar foarte multă lume rămânea în curtea bisericii, nemaiavând loc în
interior. Erau foarte mulți copii, care ciocneau ouă roșii, iar centrul satului
era plin de copii, îmbrăcați în straie noi, de la fosta primărie (ulterior sediul
CAP-ului) și până la biserică, cei mai mulți nemaiapucând să ajungă în
biserică. Copiii strigau, cât îi ținea gura de mare, "cur" , "vârf" sau "întreg", în funcție de starea oului pe
care îl țineau în mână, înfulecând pe
loc multe din ouăle câștigate. Se știe, cel care reușea să spargă oul
celuilalt, îl câștiga, și nu de multe ori, copiii mai mare reușeau să îi
păcălească pe cei mai mici, folosind ouă de lemn, de pirchiță, de tutcă sau ouă
făcute cu pec. După terminarea slujbei, oamenii mergeau acasă, unde serveau
masa tradițională de Paști, încărcată cu toate bunătățile, după un post lung și
aspru, pe care, pe vremuri, chesințenii îl țineau cu sfințenie. Este interesant
că, în trecut, prea puțini aveau miel la masa de Paște, mai ales când
sărbătoarea cădea mai devreme, la Cheinț mielul tăindu-se, tradițional, la
sărbătoarea Rusaliilor. După-masă, în vremuri mai apropiate nouă, bărbații și
ficiorii mergeau la terenul de fotbal, unde se făceau mai multe echipe, se
jucau mai multe partide, de genul
însurații contra neînsurații, cei cu armata făcută împotriva celor care încă nu
au făcut armata, echipa celor care locuiau într-o parte contra celor care
locuiau de cealaltă parte a bisericii. Meciurile țineau până la lăsarea
întunericului, nu de puține ori existând jucători cu pantofi de lac , sacou și
pantaloni de stofă, iar uiaga de răchie și lada de bere îi așteptau pe
jucători, în spatele porților, pentru hidratare.
Cel mai frumos obicei de Paști era
lunea, a doua zi a sărbătorii, când tot satul mergea la morminți. Pe la ora
nouă dimineața, preotul ieșea în fața bisericii, împreună cu corul, tinerii sau
fetele mari care duceau prapurii, și, bineînțles, fanfara, care intona Hristos
a înviat, Înviind Hristos, plecând, încolonați, alături de o mare de mulțime,
către cimitir, iar starea sufletească
din acele momente, bucuria, optimismul, dragostea de viață, o pot descrie cu
adevărat numai cei care au trăit acele clipe minnunate. Din păcate, astăzi
fanfara nu mai există, dintre membrii ei mai fiind în viață doar trei persoane,
și acestea în vârstă, iar oamenii, din comoditate, preferă să mearga la
morminți cu mașinile.. În anii comunismului, într-o perioadă, alaiul pleca spre cimitir fără preot, care
venea, la scurt timp, în urma sa, pentru că astfel de procesiuni erau
interzise. Tot din acea vreme, se pleacă la morminți mai târziu, la orele 12-1,
pentru a putea ajunge la ceremonie și cei care erau la serviciu. La morminți,
fiecare gospodină aducea în țecăr ouă, cârnaț fiert, clisă tăiată criști dată
cu piparcă roșie, prăjituri, răchie, vin, colaci, iar oamenii mergeau unii la
alții, la neamuri, la vecini, trebuind să închine, obligatoriu, un păhărel de răchie,
de pomana morților, la fiecare cruce! În centrul cimitirului erau copiii și
tinerii care ciocneau ouă roșii de zor, iar preotul, împreună cu cantorul și
unul-două ajutoare (care cărau coșara cu ouă), după slujba care se ținea la
crucea din centrul morminților, lângă secularul tei care mai există și în
zilele noastre, mergeau să sfințească fiecare mormânt. Nu lipseau țiganii,
veniți cu căruțele, în număr mare, de la Lipova, care cerșeau pomană prin
cimitir, se împingeau și nu de multe ori călcau peste mormintele îngrijite cu
atâta efort în săptămâna de dinaintea Paștilor, dripindu-le și rupând florile
(penele). În ciuda locului, atmosfera era una foarte veselă, se revedeau oameni
după un an sau mai mulți, depănând amintiri, iar mai târziu, se făceau poze de
grup, chesințenii îmbrăcând hainele cele mai noi și mai bune. După ce termina
de sfințit mormintele, întreg soborul, cu preot, cor, prapuri, fanfară, se
întorcea la biserică, pe la orele 1-2. Pe platoul de lângă biserică, se țineau
acum primele jocuri, dansuri populare, ca un preludiu la balul de Paști, care
urma în aceeași seară, la căminul cultural.
Bogdan Seculici
(Sursa foto: facebook Satul Chesint via Popovici Ionel)
miercuri, 20 aprilie 2016
Document medieval emis de către Capitlul Catedral de Cenad - 1471
La expoziția 280 de ani de la construirea Domului din Timișoara, am găsit acest document:
Este vorba despre o diplomă care dovedește faptul că a existat o biserică catolică la Chesinț în sec. XV: Fundația liturgică a lui Blasius de Keszy din data de 6 mai 1471, cel mai vechi document medieval despre satul Chesinț, aflat în colecția Episcopiei Romano-Catolice Timișoara. Nu există referințe unde a existat această biserică, dar este posibil să fie vorba de biserica fortificată din hotarul satului, toponimul "Grădiște".
Bogdan Seculici
Este vorba despre o diplomă care dovedește faptul că a existat o biserică catolică la Chesinț în sec. XV: Fundația liturgică a lui Blasius de Keszy din data de 6 mai 1471, cel mai vechi document medieval despre satul Chesinț, aflat în colecția Episcopiei Romano-Catolice Timișoara. Nu există referințe unde a existat această biserică, dar este posibil să fie vorba de biserica fortificată din hotarul satului, toponimul "Grădiște".
Bogdan Seculici
duminică, 3 ianuarie 2016
Bilanțul Bisericii la sfârșit de an
În anul 2015, la Biserica Ortodoxă din Chesinț, au fost oficiate 25 de înmormântări, 17 botezuri si 6 cununii.
marți, 29 decembrie 2015
luni, 7 septembrie 2015
Sfințirea remizei de pompieri Chesinț
Duminică, 06. Septembrie 2015, a avut loc sfințirea recent renovatei remize de pompieri din satul nostru.
joi, 26 februarie 2015
Acțiuni umanitare in Chesinț
„Satul Chesinț” apreciază în mod deosebit și
sprijină admirabilele acțiuni umanitare pe care le întreprinde Parohia Ortodoxă
Chesinț, prin părintele paroh Florin Ardeuan. Este vorba de ajutorarea
micuțului Patrik, un copil din Chesinț care are nevoie urgentă de o
costisitoare intervenție medicală în străinătate, precum și de acțiunea de a
aduce o fărâmă de bucurie în sufletele acelor consăteni aflați în nevoi, prin
ajutor material, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști. Pentru că ajutorarea
semenilor aflați, momentan, în suferință ar trebui să ne preocupe pe toți, ca
oameni în primul rând, „Satul Chesinț” a donat sume de bani în folosul ambelor
acțiuni umanitare. Cei care doresc să ajute, pot accesa pagind de facebook „Parohia
Ortodoxă Chesinț”, la linkul https://www.facebook.com/parohiaortodoxa.chesint?fref=ts,
pentru a lua legătura cu părintele Florin Ardeuan, sau să distribuie acest
mesaj! Vă mulțumim pentru înțelegere!
vineri, 2 ianuarie 2015
Bilanț la sfârșit de an
Ca în fiecare an, biserica ne oferă date demografice despre satul nostru.
În acest an au fost îngropate 21 de persoane, nu toți locuind în Chesinț.
La polul opus, au avut loc 5 botezuri, 2 dintre nou-născuți au fost băieți și 3 fete.
Așadar, din nou, rata mortalității este mai mare.
Tot la noi în sat, în anul 2014, a avut loc o singură cununie.
În acest an au fost îngropate 21 de persoane, nu toți locuind în Chesinț.
La polul opus, au avut loc 5 botezuri, 2 dintre nou-născuți au fost băieți și 3 fete.
Așadar, din nou, rata mortalității este mai mare.
Tot la noi în sat, în anul 2014, a avut loc o singură cununie.
duminică, 28 decembrie 2014
luni, 17 noiembrie 2014
Alegeri prezidentiale 2014 - turul 2
- In satul Chesint au votat 588 dintre cei 976 de cetateni cu drept de vot.
- Prezenta la vot in turul 2 a fost de 60,25%.
- 429 dintre alegatori au pus stampila pe Klaus Iohannis, iar contracandidatul sau, Victor Ponta, a obtinut 159 de voturi.
Multumim domnului Milosav Adrian pentru informatii!
joi, 6 noiembrie 2014
Alegeri prezidențiale 2014 - turul 1
În satul nostru sunt înregistrați 976 de cetățeni cu drept de vot.
Din acest total, s-au prezentat la urne, duminică 2 noiembrie, 484.
Iată cum au votat aceștia:
303 - Klaus Iohannis - 62.6%
111 - Victor Ponta - 22.93%
19 - Elena Udrea - 3.92%
15 - Dan Diaconescu - 3.09%
12 - Corneliu Vadim Tudor - 2.47%
9 - Călin Popescu Tăriceanu - 1.85 %
2 - Kelemen Hunor - 0.41%
13 - Alți candidați - 2.68%
În turul al doilea vom avea de ales între Klaus Iohannis și Victor Ponta. Scrutinul va avea loc duminică, 16 noiembrie.
Multumim domnilor Tomi Casian si Milosav Adrian pentru informatii!
Din acest total, s-au prezentat la urne, duminică 2 noiembrie, 484.
Iată cum au votat aceștia:
303 - Klaus Iohannis - 62.6%
111 - Victor Ponta - 22.93%
19 - Elena Udrea - 3.92%
15 - Dan Diaconescu - 3.09%
12 - Corneliu Vadim Tudor - 2.47%
9 - Călin Popescu Tăriceanu - 1.85 %
2 - Kelemen Hunor - 0.41%
13 - Alți candidați - 2.68%
În turul al doilea vom avea de ales între Klaus Iohannis și Victor Ponta. Scrutinul va avea loc duminică, 16 noiembrie.
Multumim domnilor Tomi Casian si Milosav Adrian pentru informatii!
marți, 19 august 2014
Barză salvată la Chesinț
Din cele mai vechi timpuri, barza albă a fost o pasăre
foarte iubită de oameni. În zilele noastre, aceasta cuibărește exclusiv în
cadrul așezărilor omenești, fiind ocrotită de săteni, enirea și plecarea
berzelor reprezentând repere în viața comunităților.
sâmbătă, 16 august 2014
Din viața pompierilor din Chesinț
În viața oricărei
comunități, prevenirea și stingerea incendiilor, constituie un element de
maximă importanță, de care depinde siguranța membrilor ei.
În trecut, când
casele și anexele gospodărești erau construite din lemn și acoperite cu paie,
incendiile erau frecvente, iar stingerea lor se făcea dezorganizat, de către
săteni, motiv pentru care pagubele erau foarte mari, nu de puține ori existând
și pierderi de vieți omenești.
luni, 26 mai 2014
sâmbătă, 17 mai 2014
vineri, 9 mai 2014
marți, 8 aprilie 2014
Fântânile Chesințului
Apa, la fel ca aerul, este indispensabilă
vieții pe pământ. Într-o perioadă în care omenirea se confruntă tot mai acut cu
lipsa apei potabile, vă propunem un articol despre felul în care oamenii își
procurau și își procură apa de băut, în satul Chesinț. Fără a avea pretenția
unei tratări exhaustive, acest articol, început la Crăciunul lui 2013 și
finalizat abia la Paștele anului 2014, se vrea o scurtă incursiune în viața,
aflată la asfințit, a fântânilor de lemn din satul Chesinț. Poate că, într-o
bună zi, îi va fi de folos cuiva, care va dori să scrie un articol științific
pe această temă...
luni, 24 februarie 2014
3 ani
La aniversarea a 3 ani a blogului, promitem o noua postare tematică surpriză.
Vă mulțumim că ne urmăriți!
vineri, 3 ianuarie 2014
Anunț
În fiecare an, în Biserică se anunță câte persoane au decedat, câți copii s-au născut și câte cununii s-au oficiat. În anul 2013, Biserica din Chesinț a oficiat 2 cununii, 10 copii s-au născut iar 15 persoane au plecat dintre noi. Din păcate, ca aproape în fiecare an din ultima perioadă, rata mortalității este mai mare decât cea a natalității.
Foto: Gabriel Nistor
Abonați-vă la:
Postări (Atom)














